Numeroase culturi din întreaga lume au o istorie extinsă a miturilor creației. Artefactele mesopotamiene din mileniul al treilea î.Hr. până la sfârșitul primului mileniu î.Hr. indică faptul că, deși mulți dintre zei erau asociați cu forțele naturale, niciun mit nu aborda în mod special originile universului. Pur și simplu, se credea că zeii existau înainte de formarea lumii. Aproape nimic din literatura sumeriană din mileniul al treilea î.Hr. nu a supraviețuit. Mai multe tăblițe fragmentare conțin referiri la o perioadă anterioară nașterii zeilor, când existau doar Pământul (sumerian: ki) și Cerurile (sumerian: an). Chiar dacă nu exista lumina lunii sau a soarelui, pământul era încă verde și exista apă sub suprafață, în ciuda absenței oricărei vegetații. Poezia sumeriană din primul mileniu î.Hr. oferă informații suplimentare.
Un prolog legendar deschide povestea sumeriană „Gilgamesh și lumea subterană”. Acesta presupune că universul și zeii au existat dintotdeauna și că cerurile și pământul au fost odată legate, înainte de a se diviza. După crearea oamenilor, marii zei au împărțit responsabilitatea păstrării și exercitării controlului asupra cerurilor, pământului și lumii subterane.
Song of the Hoe, un poem sumerian de la începutul mileniului al doilea, descrie originile omenirii. În acest mit, precum și în numeroase alte povestiri sumeriene, Enlil este reprezentat ca entitatea care separă cerurile de pământ și creează omenirea. În literatura mesopotamiană, dezvoltarea umanității pentru a servi zeii este o temă constantă.
Potrivit poemului sumerian „Dezbaterea dintre cereale și oi”, la început pământul părea să fie gol de cereale, oi și capre. Oamenii erau goi. Beau din șanțuri și mâncau iarbă pentru subzistență. Mai târziu, zeii au creat cereale și oi ca hrană pentru omenire. Conform cărții „Dezbaterea dintre păsări și pești”, apa pentru uz uman nu exista înainte ca Enki, zeul cunoașterii, să creeze Tigrul și Eufratul și să permită apei să curgă în ele din munți. El a creat, de asemenea, stâne, mlaștini și stufărișuri, împreună cu pârâuri și râuri minore, și le-a umplut cu pește și faună. El a fondat o monarhie, a construit orașe și a condus alte națiuni. În „Dezbaterea despre iarnă și vară”, un autor sumerian necunoscut afirmă că copulația lui Enlil cu dealurile pământului este responsabilă pentru vară și iarnă, abundență, inundații de primăvară și fertilitate.
Enki și ordinea în univers, o a doua poveste sumeriană de la începutul secolului al II-lea, explică de ce lumea pare organizată. Enki a ajuns la concluzia că menținerea ordinii în lume era necesară pentru a preveni anarhia. Ca urmare, mai multor zei le-au fost atribuite responsabilități manageriale, cum ar fi supravegherea cerului și a pământului, a actelor femeilor, a cursurilor de apă, a recoltelor, a operațiunilor de construcție, gestionarea faunei sălbatice și îngrijirea animalelor domestice.
Conform fabulei sumeriene „Enki și Ninmah”, zeii mai mici s-au plâns la Namma, mama primordială, de sarcina lor dificilă de a construi pământul. Ea l-a trezit atunci pe fiul ei Enki, zeul înțelepciunii, și l-a instruit să creeze un înlocuitor, astfel încât zeii să nu mai fie nevoiți să muncească. Namma a creat apoi primii oameni după ce a amestecat lut și l-a pus în stomacul ei.
Ca și contemporanii lor sumerieni, poeții babilonieni nu aveau nicio explicație pentru originea lumii. Printre celelalte tipuri de texte se aflau numeroase povestiri legate de creație. Enlil, fostul lider al panteonului, a fost înlocuit de Marduk în povestea babiloniană a creației Enuma Elish, care oferă o justificare teologică pentru ridicarea lui Marduk la rangul de zeu suprem. Se presupune că poemul a fost compus în timpul sau chiar în timpul domniei lui Nabucodonosor I, care a durat până la sfârșitul secolului al XII-lea î.Hr. Babilonul și-a dobândit independența politică și culturală în această perioadă, după mai mulți ani de dominație a dinastiei străine Kassite. Poemul salută realizările orașului și servește drept tratat politic, descriind modul în care Babilonul a înlocuit Nippurul ca loc de desfășurare a ceremoniilor religioase.
