Descoperire revolutionara referitoare la originea omului

8 Vizualizari

Un grup de cercetători care au participat la proiectul de decodare a genomului uman (Human Genome Project) au făcut o descoperire revoluţionară. Ei au ajuns la concluzia că 97% din secvențele non-codante ale ADN-ului uman au de fapt o origine extraterestră.

Studiile au arătat faptul că aceste secvențe non-codante (în limba engleză, junk DNA) sunt conservate de milioane de ani, fiind comune tuturor organismelor vii de pe Pământ, de la mucegaiuri la peşti, inclusiv la mamifere şi oameni. În ADN-ul uman, ele formează cea mai mare parte a genomului, adică 60% din cele 3 miliarde de baze, cât numără acesta, iar funcţia lor rămâne învăluită în mister, afirmă profesorul Sam Chang, conducătorul grupului de studiu.

După cercetări asidue, realizate alături de alți oameni de ştiinţă, matematicieni și informaticieni, profesorul Chang a formulat ipoteza conform căreia aceste versiuni „defecte” ale genelor funcţionale, ce formează majoritatea materialului genetic uman, sunt de origine extraterestră.

Mai mult, profesorul Chang a ajuns la concluzia că „o formă de viață extraterestră superioară a fost implicată în crearea vieții și plantarea ei pe diferite planete, planeta Pământ fiind doar una dintre ele”. El adaugă: „Nu putem ști care au fost motivaţiile lor, dacă a fost un experiment ştiinţific, o modalitate de a popula noi planete habitabile sau pur şi simplu o misiune pe care şi-au asumat-o, aceea de a planta viaţă în Univers.

Profesorul Chang indică faptul că ,,ADN-ul uman este un program care constă din două versiuni: un cod mare şi un cod de bază. În primul rând, putem afirma cu certitudine că programul complet nu a fost scris pe Pământ, aspect ce a fost verificat prin decodarea genomului uman. În al doilea rând, genele, singure, nu sunt suficiente pentru a explica evoluţia; este necesar să mai fie ceva în acest joc.

Mai devreme sau mai târziu – conchide Chang – vom ajunge să acceptăm ideea, aparent incredibilă, că toate formele de viaţă de pe Pământ poartă cu sine codul genetic al «rudelor» lor extraterestre şi că evoluţia nu este ceea ce credem noi că este.

Profesorul Chang este doar unul dintre numeroşii cercetători şi oameni de ştiinţă care cred în originile extraterestre ale umanității. Oamenii de ştiinţă Vladimir Cherbak și Maxim Makukov din Kazahstan au ajuns și ei la concluzia că ADN-ul uman a fost codat cu un ,semnal“ extraterestru de către o civilizaţie străveche. Ei numesc această intervenţie: ,,SETI biologic” și afirmă că semnalul inteligent încorporat în codul nostru genetic este un sui generis mesaj matematic și semantic ce nu poate fi explicat prin teoria darwinistă, aşa cum se credea până acum.

Într-un articol publicat în revista științifică Icarus, cercetătorii din Kazakhstan au afirmat că „odată implementat, acest cod poate rămâne nemodificat pentru perioade de timp cosmice. Este cea mai durabilă construcție pe care o cunoaștem. De aceea acest cod reprezintă un «depozit» excepțional de stabil, ce atestă o semnătură inteligentă.“

Studiind genomul uman, savanţii din Kazahstan au mai afirmat că ADN-ul uman este atât de precis ordonat și organizat încât el revelează practic „un ansamblu de modele aritmetice și ideografice ale unui limbaj simbolic”. Aceste modele includ utilizarea sistemului decimal, a transformărilor logice şi a simbolului abstract ,,zero”, aspecte ce dovedesc intervenţia unor fiinţe inteligente. În urma cercetărilor întreprinse, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că fiinţele umane au fost de fapt, „inventate” în afara sistemului nostru solar, cu mai multe milioane de ani în urmă Această teză este susținută și de ipoteza panspermiei, conform căreia viaţa pe Pământ este de fapt rezultatul combinării mai multor forme de viaţă extraterestră, ce a fost posibilă prin intervenţia unor civilizaţii extraterestre foarte avansate.

Această ipoteză revoluţionară a fost confirmată indirect şi de alte descoperiri. Analiza ADN-ului celor peste 300 de cranii umanoide care au fost descoperite în Paracas (Peru), în anul 1928, arată că acestea au o origine necunoscută, fiind diferite de toate tipurile de cranii ce au aparținut vreodată raselor umane care au populat Pământul de-a lungul timpului.

Cercetătorii care au studiat craniile au ajuns la concluzia certă că secvențele genetice respective „conțin ADN mitocondrial ce nu se regăseşte în nicio rasă umană, primată sau animală de pe Pământ […]. O asemenea rasă nu ar putea fi rezultatul proceselor evolutive care au avut loc pe Pământ”. În consecință, craniile descoperite au aparţinut unor fiinţe extraterestre care au vizitat Pământul cu mii de ani în urmă.

Este interesant faptul că, până în momentul studiului, oamenii de ştiinţă au explicat aceste forme craniene neobişnuite prin apartenenţa ființelor umane respective la anumite culturi, în care se obişnuia să se deformeze craniile copiilor prin procedee pur mecanice, pentru a respecta anumite tradiţii.

Această ipoteză nu explică însă de ce aceste cranii sunt cu 60% mai grele şi au un volum cu 25% mai mare decât cele umane obişnuite. Dacă ar fi vorba doar despre o modelare mecanică, atunci nu ar fi avut de ce să survină nicio modificare de volum.

Lasă un răspuns