“GENESIS64 spune povestea planetei noastre prin vocea unei fetițe terestre, Mila, care a avut contact cu Kumar, spiritul Pământului și Dragonul, adică Umanitatea din viitor. Acest contact are loc prin spațiul oniric al copilei (lumea viselor) sau poate că Mila ar fi fost răpită, ambele variante sunt
GENESIS64 este o călătorie poetică vizuală care pune accentul pe momentele cruciale din istoria planetei noastre și a biosferei sale, implicit referitoare la adevărata poveste a rasei noastre umane. Deși această cunoaștere este ascunsă umanului de rând, aceasta era accesibilă anumitor niveluri ale lojilor și societăților secrete.
Contactându-l pe Kumar, Mila este invitată să cunoască adevărata istorie a planetei sale și a rasei sale. Povestirea începe cu distrugerea planetei Maldek de către proprii săi locuitori, planeta se afla în zona unde acum există centura de asteroizi și decizia Grădinarilor sau a Logos-urilor de inseminare a planetei noastre cu germeni de viață, ajungând la finalul povestirii să se încheie cu o viziune al viitorului minunat care ne așteaptă ca Umanitate Conștientă.
Turul cuprinde transmigrarea conștiinței de la Trodoon (o specie de dinozauri pitici) pentru a fi transferată în Manu (prima forma de viata constienta de pe Tera), diferitele intervenții genetice care a suportat specia noastră pe mâinile a diferite rase extraterestre (Alpha Draconis, Annunaki, Aries de Sumi). Se povestește, de asemenea, despre Pactul lui Baphomet (Iehova), cu o anumită rasă a speciei noastre și diferitele intervenții ale ierarhiilor superioare pentru ca acel pact să ajungă la finalul său.
Cu un mesaj de certitudine de libertate se încheie această poveste știind că, deși mai avem încă un drum lung în a deveni o specie conștientă, la care suntem destinați să fim, știm că „Viitorul există și a trecut deja.“
De reținut că “viața bate filmul” având mijloace mai complexe de exprimare și experiența necesară. Tu decizi pentru Tine, și îi poți ajuta pe Ceilalți, dacă Vrei și au Nevoie.”
Notă: Filmul are o grafică de excepție, întregul film putând fi o călătorie psihedelică atât prin imagine cât și prin muzică, într-un posibil trecut al planetei noastre. Deși eu personal tind să cred că în această clipă există cel puțin 12 rase de ET care au infleunțat evoluția noastră ca specie (și posibil să o mai facă și în prezent), consider povestea filmului una destul de probabilă și plauzibilă cel puțin până la povestea cu Isus fata de care am îndoielile mele că ar fi reală.
64 am impresia ca vine tocmai de la acea structura a vidului de care vorbeste Nassim Haramein in studiile sale, de la vectorul echilibrat format din 64 de tetraedre (din floarea vietii) …
Apoi Hitler, desi pare a fi contra iudeilor, se pare ca a fost doar contra sefarzilor mai degraba, a impurilor din iudeime (dar și impotriva tiganilor si a altor indivizi indezirabili) si a fost sponsorizat de bancherii iudei (Hitler insusi fiind se pare un bastard al familiei Rothschild) … deci nici nu l-as ridica in slavi pe Hitler ca fiind unul care ar fi vrut sa ne salveze de pactul cu Baphomet … Sa fim seriosi.
Apoi, se ridica intrebarea: de ce Bafomet are asa de multa putere si poporul lui “ales”, iar ceilalti “zei” stau pe margine si se uita cum prea-iubita lor creatie se duce de rapa, in sclavia poporului ales si a lui Baphomet? De ce este Iehova mai puternic ca ceilalti “zei”? De ce ar fi Elohimii mai puternici ca Annunaki? De ce ar permite unii ca altii sa faca ce fac acum? De ce unii arhoni ar permite altora sa fie dominanti?
Apoi, cred pe jumatate in rolul nostru absolut ca indivizi si omenire in perpetuarea acestei sclavii …, mai ales ca o mare parte din aceasta asa zisa “omenire” posibil sa nu aiba suflet, posibil sa fie multi hibrizi, clone, ET in deghizare. Daca e sa ne luam dupa Malanga doar 20 % din oameni manifesta suflet (sunt suflete), iar eu cred ca mai putin de 1% din acesti 20% sunt si constienti, cu acest suflet trezit sau in contact cu acest suflet la modul total …
Este si omenirea responsabila, dar nu total. Cand te nasti intr-o puscarie de frecvente super-tehnologizata, cu bariere invizibile, in care cheile de iesire iti sunt mereu si mereu ascunse, ocultate, esti impiedicat sa ai acces la ele, blocat, monitorizat, indoctrinat, otravit, cipat, implantat eteric, parazitat, posedat, urmarit, e destul de dificil sa te trezesti si sa te unesti cu alte maimute infricosate, sclave din jurul tau. Nu imposibil este adevarat, inca mai cred ca e posibil sa penetram valul iluziei, insa extrem extrem de dificil.
Transferul de responsabilitatetotal pe maimutele mi se pare un nou mod subtil si arhonic de a trezi sentimente de vinovatie, neputinta, deznadejde, alienare in psihicul oamenilor. Nu, nu suntem responsabili de tot raul lumii. Nu, lumea nu este o oglinda absoluta si totala a noastra, nu mai cred asta.
Avem partea noastra de vina, dar nu responsabilitate totala. Nu mai carati in spatele vostru “crucea” intregii omeniri! Nu va mai simtiti responsabili pentru tot raul din lume … toate razboaiele, crimele, toti psihopatii, retardatii sufleteste, boliile, maleficitatea nu sunt in totalitatea responsabilitatea noastra! Lucrurile sunt un pic mai complexe de atat … Sau atat ma duce mintea sa cred in clipa asta? Sunt oare responsabil ca nu sunt mai inteligent de atat, ca nu sunt un geniu capabil sa descifrez genialitatea machiavelica a altora din jurul meu? Poate, dar nu cred …
Ni se tot spune si inoculeaza ca tot raul lumii exista deoarece undeva in potentialul nostru suntem criminali, suntem malefici, suntem asa si pe dincolo, iar lumea ne oglindeste. Pai in potentialul nostru SUNTEM TOTUL, suntem si si, si ZEI si AMIBE si DUMNEZEI si ultimele jeguri psihopate si abjecte, insa cat din acest potential am manifestat?
Daca eu nu am manifestat criminalul, de ce m-ar oglindi pe mine lumea asta plina de criminali atroce? Daca eu nu am violat, de ce e plina lumea de violatori, pedofili satanici? Ce oglindeste asta din mine? Nimic … Daca eu nu fur, nu insel, nu escrochez, de ce as fi responsabil de politicienii care exact asta fac si care intr-o masura destul de mare sunt responsabili de nivelul de trai, curatenie, ordine, frumusete, a lumii si mediului in care traiesc si care ma influenteaza major?
Suntem responsabili intr-o anumita masura de circumstantele vietii noastre din campul nostru de interferenta si atat (desi si acolo este o nuantare destul de complexa: dharma, destinul, karma, misiunea, vointa divina, pot fi factori de influenta majora ai vietii noastre si care se afla partial sau nu sub controlul nostru). Ce control am avut asupra primilor 7 ani din viata noastra care in mare masura constituie educatia noastra, tiparele de reactie, conditionarile, traumele? Ce control am avut asupra procesului nasterii sau a intregii perioade perinatale, care la randul ei impregneaza psihicul nostru cu posibile traume adanci si rani imposibil de explicat si rezolvat pe cai obisnite. Iar aceste traume genereaza mai tarziu psihopatii, sociopatii si asa zisele personaje malefice. Ce control are un copil cu Sindromul Down si cu ce este el responsabil de situatia lumii? Ce control are un copil si mai tarziu adult caruia acum i se injecteaza tona de vaccinuri si apoi sufera toata viata de autism sau diverse boli autoimune? Sau mai mult, inca din perioada intrauterina i se introduc implanturi eterice. A ales el situatia asta? Sunteti siguri? Sunteti 100% siguri?
Vazand anumite hipnoze cu Calogero am observat cat de usor suntem inselati, pacaliti si trimisi inapoi la reincarnare, de multe ori cu forta, impotriva celui mai elementar liber arbitru, pe care multi nu stiu ca-l au sau nu-l manifesta. Sunt acestia responsabili? Eu nu mai cred chiar asa de sigur ca sunt.
Conform lui Calogero Grifasi, Corrado Malanga, Corey Goode, David Icke si multi multi multi altii chiar in clipa asta suntem in mijlocul unui posibil festin diabolic in care diferitele factiuni de ET, descarnati umani, “zei”, arhoni, se luptă sau colaborează într-un MLM ierarhic al vampirismului energetic pentru corpurile și energiile noastre … Suntem noi responsabili de asta?
Suntem responsabili sa ne aparam cum stim si putem, daca stim, dar suntem responsabil de comportamentul pradator al acestor entitati? Suntem responsabili ca timp de foarte foarte multi ani aceste informatii ne-au fost ascunse si nu am stiut sa ne aparam? Suntem responsabili ca parintii nostrii au fost carne de tun intr-o completa ignoranta si ne-au transmis “pacatele si sclavia lor”?
De asta nu este pomenit in filmul de azi …Se pare ca acest film este primul dintr-o serie de 3 si astept cu nerabdare urmatoarele parti. Poate mi se va raspunde la aceste intrebari.