Noi jucăm deja un joc, deși cei mai mulți nu își dau seama.
Am construit o lume din cuvinte și simboluri și apoi am uitat că ele sunt propriile noastre creații.
Ne schimbăm între noi bucăți de hârtie și ne simțim săraci, chiar dacă ținem în mâini adevărata bogăție a vieții.
Purtăm măști atât de convingătoare încât ajungem să credem că spectacolul este realitatea însăși, fără a mai observa actorul din spatele lor.
Acesta este jocul: să pretinzi că ești mic, întâmplător și fragil, în timp ce, în taină, ești chiar esența universului, însăși bucuria și însăși existența.
Ești actorul și publicul deopotrivă, uitând în mod deliberat pentru a putea redescoperi cine ești cu adevărat.
Și atunci când, în cele din urmă, te vei trezi, nu va fi ca o victimă a lumii, ci ca lumea însăși, șoptindu-ți:
— Ai fost dintotdeauna ceea ce căutai, doar ai ales să pretinzi că nu ești.