Invataturile lui Alan Watts

Biografie

ALAN WATTS (1915–1973), orientalist, filozof, eseist, s-a născut în Marea Britanie, dar a trăit mai ales în Statele Unite ale Americii. Teolog ca pregătire (master şi doctorat în teologie), a fost foarte de vreme atras de Orient, cu precădere de budismul zen (chan, în variantă chineză), relevant în acest sens fiind faptul că prima sa carte, The Spirit of Zen, a fost scrisă la vârsta de douăzeci de ani. După ce a ajuns în Statele Unite, în 1938, a lucrat ca editor, consilier pe probleme de religie şi profesor universitar, ţinând nenumărate conferinţe şi cursuri pe diverse teme din sfera religiei şi filozofiei comparate. A ocupat diverse funcţii oficiale, printre altele şi pe cea de decan al Academiei Americane de Studii Asiatice din San Francisco.
Printre cele peste 20 de cărţi scrise de Alan Watts se numără: The Spirit of ZenThe Legacy of Asia and Western ManThe Theologia Mystica of St. DionysiusZen, Easter – its Story and MeaningThe Supreme IdentityMyth and Ritual in ChristianityThe Way of Liberation in Zen BuddhismThe Way of Zen (Calea Zen, Humanitas, 1997, 2012), Nature, Man, and WomanPsychotherapy East and WestThe Two Hands of GodBeyond Theology: The Art of GodmanshipThe Art of ContemplationTao: The Watercourse Way (în colab. cu Al Chung-hang Huang; Dao: calea ca o curgere de apă, Humanitas, 1996, 2014).

Citate

Când în sfârşit am ajuns la ceva ce individul spunea că ar vrea să facă, eu îi spun: „Fă acel lucru şi uită de bani!” Dacă spui că a face bani este cel mai important lucru, îţi vei petrece viaţa irosindu-ţi complet timpul. Vei face lucruri care nu îţi plac ca să poţi să continui să trăieşti, şi asta înseamnă să continui să faci lucruri care nu îţi plac, ceea ce este o prostie. Mai bine să ai o viaţă scurtă care este plină de lucrurile pe care doreşti să le faci decât o viaţă lungă petrecută într-un mod mizerabil…

Scopul vieţii este doar acela de a fi în viaţă. Este atât de clar şi de evident şi de simplu. Şi totuşi, toată lumea aleargă de jur împrejur foarte panicată ca şi când ar fi necesar să realizeze ceva dincolo de ei înşişi.

Exceptând cazul în care o persoană este capabilă să trăiască integral în prezent, viitorul este o păcăleală. Nu are nici un rost, în a face planuri pentru un viitor de care nu vei putea să te bucuri. Când planurile tale ajung la maturitate, tu tot vei trăi pentru un alt viitor care va urma. Tu nu vei putea niciodată să stai relaxat şi cu o mulţumire deplină să spui: „Acum, am ajuns!” Întreaga ta educaţie te-a deposedat de această capacitate pentru că te pregătea pentru viitor, în loc să îţi arate cum să fii în viaţă acum.

Pentru om pare a fi o imposibilitatea de a trăi fără mit, fără credinţa că rutina şi corvoada, durerea şi frica acestei vieţi au vreo însemnătate sau vreun scop în viitor. De îndată se creează noi mituri – mituri politice şi economice cu promisiuni extravagante despre cel mai bun viitor în această lume. Miturile îi dau individului un anume sens vieţii prin a-l face părtaş la un efort social vast, în care el pierde un pic din propria goliciune şi singurătate. Cu toate acestea, violenţa acestor religii politice le trădează anxietatea de dedesubt – pentru că ele sunt doar oameni care se strâng împreună şi strigă ca să-şi dea curaj în întuneric.

Cu cât mai mult tinde un lucru să fie permanent, cu atât tinde să fie mai lipsit de viaţă.

Motivul pentru care vrem să tot continuăm să trăim este pentru că trăim într-un prezent sărăcăcios.

Semnificaţia vieţii este doar să fii în viaţă. Este atât de comun, evident şi simplu. Şi, totuşi, oricine este zorit de o panică imensă ca şi cum ar fi necesar să atingă ceva de dincolo de sine însuşi.

Arta de a trăi nu înseamnă nici să te laşi dus de curent fără vreo grijă, nici să te agăţi temător de trecut. Ea constă în a fi sensibil în fiecare clipă, în a o vedea drept nouă şi unică întru totul şi în a avea o minte deschisă şi receptivă pe de-a întregul.

Acesta este adevăratul secret al vieţii – să fii complet dedicat la ceea ce faci aici şi acum. Şi în loc să îi spui muncă, să realizezi că este joacă.

Noi rareori realizăm, de exemplu că gândurile şi emoţiile noastre cele mai private nu sunt de fapt ale noastre. Pentru că noi gândim în termeni lingvistici şi în imagini pe care nu noi le-am inventat, ci ne-au fost date de societatea în care am trăit.

Viaţa pare să fie un sistem care se mănâncă pe sine până la moarte, şi în care victoria este egală cu înfrângerea.

Arta de a trăi… nu este nici plutire liberă lipsită de griji, pe de altă parte nu este nici agăţare temătoare de trecut. Aceasta constă în a fi sensibil la fiecare moment, în a-l privi ca pe ceva total nou şi unic, în a avea mintea deschisă şi receptivă în întregime.

Atitudinea ostilă a celor care vor să cucerească natura ignoră interdependenţa fundamentală a tuturor lucrurilor şi evenimentelor, ignoră faptul că lumea aflată dincolo de pielea noastră este de fapt o prelungire a propriilor noastre corpuri. Această ostilitate va sfârşi prin a distruge chiar mediul din care provenim, mediul de care depinde chiar întreaga noastră viaţă.

Acesta este secretul real al vieţii: să fii complet angajat în ceea ce faci aici şi acum. Şi, în loc să numeşti asta muncă, dă-ţi seama că este joacă.

Nici munca nici iubirea nu pot înflori din vinovăţie, frică sau goliciune a inimii, la fel cum nici un plan valid de viitor nu poate fi făcut de către cei care nu au capacitatea de a trăi acum.

Dar când ştii sigur că egoul tău separat este o ficţiune, te simţi efectiv ca întregul proces şi tipar al vieţii. Experienţa şi experimentatorul devin o singură experienţă, cunoaşterea şi cel care cunoaşte devin o singură cunoaştere.

Din moment ce principiile, sau ideologiile opuse sunt ireconciliabile, războaiele purtate cu privire la principii vor fi războaie de anihilare reciprocă. Războaiele purtate pentru simpla lăcomie, însă, vor fi cu mult mai puţin distructive, pentru că agresorul va fi atent să nu distrugă lucrurile pentru care se luptă ca să le captureze… Acei oameni vor fi întotdeauna capabili de compromis, dar oamenii care s-au dezumanizat şi au devenit adoratorii orbi a unei idei sau a unui ideal sunt fanatici al căror devotament faţă de abstracţiuni îi face duşmanii vieţii.

Deşi pare uluitor, adevărul este că strădaniile noastre privitoare la drepturile civile, pacea mondială, controlul demografic, prezervarea resurselor naturale şi ajutorul dat celor care flămânzesc pe planetă – oricât de presante ar fi aceste probleme – vor aduce mai mult rău decât bine dacă sunt făcute în spiritul care le animă în prezent. Căci aşa cum stau lucrurile, noi nu avem nimic de dat. Dacă bogăţiile şi modul nostru de viaţă nu pot să ne aducă bucurie aici, n-o vor face nicăieri altundeva… Ceea ce vreau să spun devine foarte clar când ne dăm seama cu tristeţe şi compasiune, că mulţi dintre oamenii foarte puternici şi bogaţi sunt nişte nătărăi mizerabili şi nişte prizonieri ai rutinei, care, cu rarisime excepţii, nu au nici cea mai vagă idee despre cum să-şi cheltuiască şi să se bucure de bani…

Puterea amintirilor şi a aşteptărilor este atât de mare, încât pentru majoritatea oamenilor trecutul şi viitorul nu sunt doar la fel de reale că prezentul, ci mult mai reale decât acesta. Prezentul nu poate fi trăit cu bucurie dacă trecutul nu a fost „curăţat” şi viitorul nu străluceşte de promisiuni.

Share this...
Share on Facebook
Facebook
0Email this to someone
email
Tweet about this on Twitter
Twitter