Nicolae Păulescu, născut pe 8 noiembrie 1869, în București, România, a fost un medic și fiziolog român, cunoscut în special pentru descoperirea insulinei. A absolvit Facultatea de Medicină din București și a studiat la Paris, unde a obținut doctoratul în medicină.
Păulescu a realizat cercetări semnificative asupra funcției pancreasului și a identificat o substanță care controla nivelul de glucoză din sânge, pe care a denumit-o „pancreină”. În 1921, el a publicat lucrări importante privind extragerea acestei substanțe din pancreasul animalelor, contribuind astfel la înțelegerea diabetului zaharat.
Deși descoperirea insulinei a fost atribuită în mare parte echipei lui Frederick Banting și Charles Best, Păulescu a avut un rol esențial în fundamentele acestei cercetări. Cu toate acestea, recunoașterea sa internațională a fost limitată, în parte din cauza contextului politic și istoric al vremii.
Pe lângă activitatea sa în domeniul medical, Păulescu a fost și un om de știință controversat, cu opinii naționaliste și uneori extremiste, ceea ce a afectat percepția asupra sa în cercurile academice. A murit pe 17 iulie 1931, la București.
Moștenirea sa a fost redescoperită în ultimele decenii, iar contribuțiile sale la medicina modernă sunt recunoscute astăzi, fiind considerat un pionier în tratamentul diabetului zaharat.
