PROIECTUL 10-10-10. Pastilele sau mentalitatea

7 Vizualizari

“Project 10:10:10 – pill or perception?” este un documentar echilibrat, dar provocator despre conexiunea dintre minte și corp și despre cum putem să controlăm mai ușor și mai direct atât sănătatea noastră, cât și lumea, în general. Filmul pornește de la premisa că avem mai multă putere asupra propriilor vieți decât se crede și subliniază necesitatea de a fi mai responsabili pentru ea, în loc să permitem stresului la care suntem supuși să ne cauzeze îmbolnăvirea.

Documentarul analizează structura corpului uman, iar experții ne arată cum dimensiunea lobului frontal, responsabilă pentru creativitate, vise și capacitatea de a lua decizii, ne face unici ca indivizi. Studiile arată că miliardele de celule din care suntem compuși sunt ca niște mini-indivizi, fiecare cu propria conștiință, dar influențată de atitudinile sau percepțiile noastre.

Oamenii de știință vorbesc despre legătura dintre stres și boală, puterea gândurilor și capacitatea noastră de a le materializa. Mai mult, ei spun că uneori devenim atât de obsedați de gânduri despre trecut sau viitor încât creăm singuri lucrurile de care suntem obsedați. Așadar, dacă deținem controlul gândurilor, putem să ne schimbăm viețile și să obținem rezultatele pe care le dorim.

Lasă un răspuns