O afirmație controversată a istoricului Gică Manole readuce în discuție una dintre cele mai dezbătute ipoteze despre originile populațiilor evreiești: legătura dintre khazarii medievali și evreii contemporani.

Istoria popoarelor este rareori atât de simplă pe cât o prezintă manualele sau discursurile publice. Migrațiile, cuceririle, convertirile religioase și amestecurile dintre populații au modelat identitățile pe care le cunoaștem astăzi. În acest context, profesorul Gică Manole susține că aproximativ 99% dintre evreii contemporani nu ar descinde din israeliții antici, ci din khazari, un popor de origine turcică ce a adoptat iudaismul în Evul Mediu.

Afirmația ridică o întrebare istorică legitimă: care este relația dintre israeliții biblici, khazarii medievali și comunitățile evreiești contemporane?

Cine au fost khazarii?

Khazarii au reprezentat o confederație de populații predominant turcice, care a construit un stat puternic între secolele VII și X. Hanatul Khazar controla teritorii din regiunea situată între Marea Caspică, Marea Neagră, fluviul Volga și stepele nord-caucaziene.

Poziția sa geografică era strategică, deoarece controla importante rute comerciale dintre Europa, Asia Centrală și Orientul Apropiat. Khazarii întrețineau relații diplomatice și comerciale cu Imperiul Bizantin, Califatul Arab și populațiile slave.

Unul dintre cele mai interesante episoade ale istoriei khazare este adoptarea iudaismului de către o parte a elitei conducătoare. Sursele medievale indică o convertire petrecută probabil în secolele VIII–IX, deși cronologia exactă rămâne disputată.

De ce au adoptat khazarii iudaismul?

Hanatul Khazar se afla între două mari sfere religioase și politice: Imperiul Bizantin, predominant creștin, și Califatul Islamic.

Adoptarea iudaismului ar fi putut reprezenta inclusiv o modalitate de păstrare a independenței politice față de aceste puteri. Aceasta este una dintre explicațiile propuse de istorici, nu un motiv demonstrat definitiv.

Tradițiile medievale descriu dezbateri între reprezentanți ai creștinismului, islamului și iudaismului, în urma cărora conducătorul khazar ar fi ales religia mozaică.

Totuși, nu există dovezi suficiente că întreaga populație a hanatului s-a convertit. Este posibil ca iudaismul să fi fost practicat în special de elite și de anumite comunități, în timp ce alte grupuri au continuat să practice islamul, creștinismul sau credințele tradiționale.

Ce s-a întâmplat cu khazarii?

În secolul al X-lea, Hanatul Khazar a intrat într-un proces de declin, accelerat de campaniile militare ale cneazului Sviatoslav al Kievului.

Ulterior, transformările politice și invaziile mongole din secolul al XIII-lea au modificat profund structura etnică și politică a regiunii.

O parte dintre populațiile fostului hanat s-au integrat în comunitățile vecine. Destinația exactă a tuturor grupurilor khazare nu poate fi reconstituită.

Ipoteza potrivit căreia un număr important de khazari convertiți la iudaism ar fi migrat spre Europa de Est și ar fi contribuit la formarea comunităților evreiești așkenazi a devenit subiectul unor dezbateri istorice și genetice.

Teoria originii khazare a evreilor așkenazi

Una dintre lucrările care au popularizat această ipoteză este The Thirteenth Tribe („Al treisprezecelea trib”), publicată în 1976 de Arthur Koestler.

Autorul a propus că o parte importantă a evreilor așkenazi ar putea proveni din populațiile khazare convertite la iudaism.

Ipoteza a fost reluată în diferite cercetări și dezbateri. În 2013, geneticianul Eran Elhaik a publicat un studiu în care interpreta anumite asemănări genetice ca fiind compatibile cu o contribuție khazară la formarea populației așkenazi.

Alți cercetători au contestat metodologia și concluziile acestuia. Studiile genetice realizate de Doron Behar și colaboratorii săi au identificat legături între populațiile evreiești și populații din Orientul Mijlociu, alături de contribuții europene, fără să confirme o origine predominant khazară.

De asemenea, trebuie subliniat că populația evreiască mondială nu este formată exclusiv din așkenazi. Există comunități sefarade, mizrahi, etiopiene și alte grupuri cu istorii distincte.

Prin urmare, o ipoteză privind originea așkenazilor nu poate fi extinsă automat asupra tuturor evreilor contemporani.

Ce susține profesorul Gică Manole?

Într-o intervenție video distribuită pe TikTok, istoricul Gică Manole afirmă că aproximativ 99% dintre evreii actuali nu ar avea o legătură etnică directă cu israeliții antici, ci ar proveni din khazari.

În argumentația sa, acesta face referire la originea turcică a khazarilor, la adoptarea religiei mozaice și la migrațiile ulterioare către Europa de Est.

Afirmația sa pornește de la distincția dintre identitatea religioasă și descendența biologică: adoptarea unei religii nu modifică automat originea genetică a unei populații.

Această distincție este corectă în principiu. Totuși, concluzia că aproape toți evreii contemporani ar proveni din khazari nu este demonstrată de cercetările disponibile. Cifra de 99% nu are o fundamentare științifică verificabilă în studiile genetice consacrate.

Israeliții antici și evreii contemporani

Israeliții antici au fost populații din Levant, asociate cu regatele Israel și Iuda. De-a lungul secolelor, războaiele, deportările, migrațiile și convertirile au contribuit la formarea diasporei evreiești.

Identitatea evreiască a evoluat prin continuitate culturală și religioasă, dar și prin contacte și amestecuri cu alte populații.

Cercetările genetice indică, pentru numeroase comunități evreiești, atât componente ancestrale legate de Orientul Mijlociu, cât și contribuții provenite din regiunile în care acestea au trăit.

Nicio populație contemporană nu poate fi descrisă în mod riguros ca fiind genetic identică unei populații antice.

Mai mult, termenii „israelit”, „evreu” și „israelian” nu sunt sinonimi. Primul desemnează în principal populațiile antice, al doilea o identitate etnoreligioasă și culturală, iar al treilea cetățenia statului modern Israel.

Istoria trebuie cercetată, nu simplificată

Existența khazarilor și convertirea unei părți a elitei lor la iudaism sunt fapte istorice susținute de surse. Posibila contribuție khazară la formarea unor comunități evreiești rămâne o temă de cercetare.

Însă transformarea acestei posibilități într-o afirmație potrivit căreia 99% dintre evreii contemporani nu ar avea legătură cu israeliții antici depășește dovezile disponibile.

Istoria nu trebuie redusă nici la acceptarea necritică a unei versiuni, nici la respingerea automată a cercetărilor consacrate. Orice ipoteză merită examinată prin documente, arheologie, lingvistică și genetică, iar concluziile trebuie să reflecte puterea dovezilor.

Întrebarea nu este dacă identitatea evreiască a fost influențată de migrații și convertiri — acest lucru este evident — ci în ce proporții și în ce perioade au contribuit diferitele populații la formarea comunităților actuale.

Surse pentru aprofundare

1. Arthur Koestler – The Thirteenth Tribe: The Khazar Empire and Its Heritage (1976).
2. Eran Elhaik – The Missing Link of Jewish European Ancestry: Contrasting the Rhineland and the Khazarian Hypotheses (2013). https://doi.org/10.1093/gbe/evt010
3. Doron M. Behar și colaboratorii – No Evidence from Genome-Wide Data of a Khazar Origin for the Ashkenazi Jews (2013). https://doi.org/10.1007/s00439-013-1376-1
4. Kevin Alan Brook – The Jews of Khazaria, ediția a treia (2018).
5. Encyclopaedia Britannica – Khazar. https://www.britannica.com/topic/Khazar